Înscrierile pentru cursul de PREPARATOR SPORTIV sunt deschise până pe 30 septembrie 2021

Preparatorul sportiv este specialistul care se ocupă de pregătirea fizică a sportivilor, această pregătire fiind considerată unul dintre cei mai importanți factori ai antrenamentului sportiv, suport al exprimării tehnicii specifice, în scopul obținerii de performanțe sportive.

Cursul de Preparator Sportiv (cod COR 342209) este autorizat (autorizație seria B nr. 0012406) și organizat de Academia Națională de Fotbal și se adresează antrenorilor calificați, posesori ai unui carnet de antrenor și/sau profesorilor de Educație fizică și Sport, sportivi sau foști sportivi în fotbal ori alte sporturi, care doresc să se specializeze și să înceapă o carieră ca preparatori sportivi în fotbal.

Înscrierile pentru a doua ediție organizată în 2021 sunt deschise până pe 30 septembrie. Înscrierile și toate detaliile, aici:

Alte noutăți

ÎNSCRIERI CURS DE FORMARE ANTRENORI cu durata de 2 ani

ÎNSCRIERI CURS DE FORMARE ANTRENORI cu durata de 2 ani

Începând cu data de 5 octombrie 2026 până la data de 23 octombrie 2026, F.R.F. – Școala Federală de Antrenori împreună cu C.N.F.P.A anunță perioada de depunere a dosarelor pentru candidații care doresc să urmeze cursul de formare antrenori cu durata de...

ADMITERE LICENȚA UEFA C FUTSAL 2026

ADMITERE LICENȚA UEFA C FUTSAL 2026

INSTRUCȚIUNI PRIVIND ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA EXAMENULUI DE ADMITERE PENTRU OBȚINEREA LICENȚEI UEFA C FUTSAL 2026 Începând cu data de 5 OCTOMBRIE 2026 până la data de 30 OCTOMBRIE 2026, Școala Federală de Antrenori din cadrul Federației Române de Fotbal anunță...