Webinar – De ce este importantă nutriția în fotbal?

Federația Română de Fotbal organizează în luna martie, prin Academia Națională de Fotbal, primul webinar dedicat tematicii nutriției în fotbal.

Dezvoltarea unei strategii de nutriție este importantă pentru a sprijini și a complementa programul de reintegrare la efort și a maximiza sănătatea și performanța fotbaliștilor în timpul unui sezon. De aceea, rolul unui nutriționist sportiv este din ce în ce mai important în fotbalul de performanță. Ne propunem ca prin acest webinar interactiv să putem explica noțiuni de bază din nutriția sportivă, cât mai accesibile tuturor celor implicați în fenomenul fotbalistic.

PUBLIC ȚINTĂ

Acest eveniment este dedicat deopotrivă jucătorilor sau jucătotoarelor de fotbal, antrenorilor sau antrenoarelor, părinților sau profesorilor, specialiștilor din partea cluburilor de fotbal.

SPEAKERI

Dr. Șerban Damian, nutriționist sportiv acreditat CIO, fondator al Centrului Medical Superfit, nutriționist al Echipei Naționale de Fotbal a României (2016-2018), membru în Comisia Medicală a FRF

Drd. Vlad Sabou, nutriționist sportiv acreditat de Societatea de Nutriționiști Sportivi din Marea Britanie, fost nutriționist la Blackburn Rovers FC, astăzi în această poziție la Centrul de Performanță Sportivă de la Universitatea din Exeter.

Moderator: Dr. Mihai Meiu, medic primar medicină sportivă, manager Departament Medical FRF

STRUCTURĂ CURS

  • Noțiuni generale de nutriție sportivă
  • Alimentația înainte, în timpul și după meci
  • Suplimente nutritive folosite în fotbal
  • Importanța hidratării
  • Pregătirea antrenamentelor dpdv nutrițional
  • Importanța nutriției pe perioada accidentării unui sportiv
  • Alcătuirea unui meniu adecvat în pregătirea unui meci
  • Q&A

CÂND?

JOI, 3 martie 2022, 18.00 – 20.30

Cursul va fi organizat în întregime ONLINE, prin platforma ZOOM.

CALENDAR ÎNSCRIERI

  • 25 februarie – 2 martie – doritorii se pot înscrie prin formularul de mai jos
  • 2 martie – anunțare listă participanți selectați
  • 3 martie – START workshop

PARTICIPARE

Acest eveniment este organizat GRATUIT de Academia Națională de Fotbal și FRF. după anunțarea listei finale de participanți selectați (începând cu 21 ianuarie).   

Numărul de participanți este limitat la 50, iar în cazul în care numărul de aplicații va fi mult mai mare, participanții vor fi selectați în baza răspunsului legat de motivația de a participa la aceast eveniment, din formularul de înscriere.

Academia Națională de Fotbal FRF (ANF) educă specialiștii și organizațiile sportive pentru a dezvolta în mod sustenabil fotbalul românesc. Lansată în 2021, ANF își propune să devină cel mai important livrator de programe educaționale în sport din România, furnizând un model organizațional pentru sportul local. Prin Academia Națională de Fotbal și platforma de e-learning Academia by FRF, Federația Română de Fotbal își propune să livreze cursuri destinate atât sportivilor și specialiștilor care lucrează direct cu aceștia, cât și profesioniștilor din afara terenului de joc, care se ocupă de managementul sportiv, marketing, voluntariat, șamd.

Alte noutăți