Engagement pentru cluburile profesioniste

După o primă ediție dedicată cluburilor amatoare, cursul de Engagement revine, de această dată special pentru cluburile profesioniste, între 15 și 17 februarie, 100% online

Engagement, sau Fan Engagement – va defini bune practici în Comunicare, Branding, Marketing și Social Media – toate grupate într-un curs de 3 zile, construit pentru nevoile unui club profesionist.

Organizat de Federația Română de Fotbal, prin ANF (Academia Națională de Fotbal), cursul își propune să ofere instrumente și resurse utile cluburilor, pentru ca fotbalul românesc să devină din ce în ce mai vizibil, mai atractiv și mai prezent în comunități.

Cum te folosești de identiatea clubului tău pentru a aduce un public nou? Cum segmentezi audiența pe care o ai deja? Ce metode de comercializare și licențiere a brandului poți folosi? Sunt doar câteva din întrebările la care ne propunem să răspundem în aceste 3 zile.

PUBLIC ȚINTĂ

Cursul este dedicat cluburilor profesioniste de fotbal din România, din Liga 1 și Liga 2 (36 de cluburi). Mai precis, această formare este construită pentru nevoile responsabililor de Marketing și Comunicare din cadrul acestor cluburi.

STRUCTURĂ CURS

Sesiunile de curs definesc noțiunea de Engagement & Strategie și acoperă următoarele tematici:

  • Branding și identitate de brand
  • Storytelling și comunitate
  • Comunicare și strategia de comunicare
  • Social media și digital analytics
  • Marketing & trenduri
  • Sponsorship și aspecte comerciale
  • Football Relationship Management
  • Studii de caz

În prezentarea temelor de curs vor fi folosite cât mai multe exemple concrete din fotbalul european și de la Echipa Națională.

Studiile de caz vor fi susținute de manageri din cadrul cluburilor europene.

CALENDAR ÎNSCRIERI:

  • 4 – 11 februarie – doritorii se pot înscrie prin formularul de mai jos
  • 12 februarie – anunțare listă scurtă de participanți selectați
  • 15 februarie – START curs

CALENDAR SESIUNI DE CURS:  

  • Marți, 15 februarie – 17.00-19.30
  • Miercuri, 16 februarie – 17.00-19.30
  • Joi, 17 februarie – 17.00-19.30

Cursul va fi organizat în întregime ONLINE, prin platforma ZOOM.

COST:

Costul acestui curs este de 380 lei. Plata se va face în contul Academiei Naționale de Fotbal după anunțarea listei finale de participanți selectați (începând cu 12 februarie).   

Numărul de participanți este limitat la 20, aplicațiile urmând a fi selectate în baza răspunsurilor din formularul de înscriere. Vor avea prioritate reprezentanții cluburilor afiliate FRF care ocupă un rol de decizie în departamentele Marketing sau Comunicare, în organigrama unui club. Înscrierile sunt limitate la un participant din partea fiecărui club.

Academia Națională de Fotbal FRF (ANF) educă specialiștii și organizațiile sportive pentru a dezvolta în mod sustenabil fotbalul românesc. Lansată în 2021, ANF își propune să devină cel mai important livrator de programe educaționale în sport din România, furnizând un model organizațional pentru sportul local. Prin Academia Națională de Fotbal și platforma de e-learning Academia by FRF, Federația Română de Fotbal își propune să livreze cursuri destinate atât sportivilor și specialiștilor care lucrează direct cu aceștia, cât și profesioniștilor din afara terenului de joc, care se ocupă de managementul sportiv, marketing, voluntariat, șamd.

Alte noutăți