Instabilitatea băncii tehnice afectează direct sănătatea jucătorilor

O preocupare constantă a staff-ului medical, dar și a celui tehnic este prevenirea accidentărilor. Prin colaborarea celor două colective de specialiști din cadrul unui club ar trebui să se stabilească o strategie comună de prevenție a accidentărilor. Astfel, prin testele efectuate de preparatorului fizic și cu ajutorul evaluărilor medicale, antrenorul poate creiona programul/ciclul săptămânal de pregătire. Au existat bănuieli că atunci când această colaborare nu funcționează, jucătorii au de suferit și apar accidetările.

Mergând pe acest fir, prof. dr. Jan Ekstrand (medicul naționalei Suediei din 1994), care conduce pentru UEFA o serie de studii la nivelul cluburilor din UCL, a realizat două cercetări care au dat și un răspuns științific la ipotezele specialiștilor.

Comunicarea dintre antrenor și medic, esențială pentru sănătatea jucătorilor

Primul studiu a fost publicat în 2018 într-una dintre cele mai prestigioase jurnale de specialitate: British Journal of Sports Medicine. Studiul a reușit să demonstreze că există o corelație între proasta comunicare din cadrul staff-ului și rata mai mare a accidentărilor survenite la echipă. Tot studiul se poate accesa (gratuit) în link-ul de mai jos:

https://bjsm.bmj.com/content/bjsports/early/2018/08/21/bjsports-2018-099411.full.pdf

Schimbările dese din staff generează accidentări mai multe

Ulterior, prof. Ekstrand nu s-a oprit aici și a supus testului științific altă ipoteză: faptul că la echipele unde antrenorii sau medicii sunt schimbați frecvent se produc mai multe accidentări decât la cele care au același staff tehnic/medical pe perioade mai lungi. Studiul, realizat în perioada 2019-2022 pe 14 cluburi din UCL și publicat la sfârșitul anului trecut, a reușit să demostreze o creștere de trei ori a riscului de accidentare la nivelul ischiogambierilor (hamstrings) în cadrul echipelor care au schimbat antrenorul principal și preparatorul fizic (pe parcursul sezonului). Studiul poate fi accesat gratuit prin link-ul de mai jos:

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC10660205/

ACEST ARTICOL FACE PARTE DIN PRIMA EDIȚIE A NEWSLETTER-ULUI TEHNIC FRF.

PENTRU A TE ABONA, APASĂ BUTONUL DE MAI JOS:

Alte noutăți