”Știam tot despre adversari. Nu ne-au suprins cu nimic. Le-am spus băieților cum atacă, cum se apără, unde să fim atenți, însă a fost degeaba”. De câte ori n-ați auzit acest discurs rostit de antrenori la finalul meciurilor pierdute?
Pentru unii este cel mai facil mijloc de a-și salva pielea în fața auditoriului, a suporterilor, a patronatului, de a spune, într-un alt fel: ”eu mi-am făcut treaba, le-am transmis toate informațiile, mai mult de atât ce să fac dacă ei nu pricep?”. Pentru alții însă ar trebui să fie încă un motiv de a înțelege că trebuie să lucreze mai intens la transmiterea mesajului, astfel încât el să ajungă la jucător și, cel mai important, să fie transpus în practică.
Danny Ryser este coordonatorul desemnat de UEFA pentru organizarea cursurilor de antrenori în România. Excelent profesor, foarte bun vorbitor, specialistul elvețian are și o altă mare calitate. Nu este doar un teoretician al fotbalului, ci și un antrenor cu rezultate remarcabile. ”La verde”, adică acolo pe teren, a condus selecționatele de juniori ale Elveției în toate competițiile oficiale, ajungând chiar să câștige Campionatul Mondial cu selecționata U17 în 2009!
Prezent la începutul acestui an la cursurile Licenței Pro, organizate de Școala Federală de Antrenori, Danny Ryser a susținut o excelentă prelegere pe tema comunicării cu jucătorii sau cu membrii staffului tehnic. Accentul pus pe ședințele individuale sau de grup a avut darul de a-i face pe cursanți să înțeleagă că feedbackul reprezintă cel mai bun combustibil al învățării.
Plecând de la această concluzie, Ryser construiește și prezintă o ședință de feedback în 3 pași importanți în care răspunde unor întrebări fundamentale:
- Cum îți pregătești ședința de feedback?
- Cum trebuie să se deruleze?
- Cât timp trebuie să dureze?
- Câte informații trebuie să dai?
- Când e indicat să o programezi?
- Care e mediul în care să o faci?
Mai mult decât atât, instructorul UEFA vorbește despre puterea întrebărilor și despre arta de a învăța cum să pui cele mai bune întrebări în dialogul cu jucătorii sau cu membrii staffului tău pentru a obține cel mai bun feedback.
Parcurgând materialul video de mai jos, vei afla de la Dany Ryser, în numai 20 de minute, de ce se spune în fotbal că UN ANTRENOR BUN ESTE ȘI UN BUN ASCULTĂTOR. Spor la treabă!
ACEST ARTICOL FACE PARTE DIN PRIMA EDIȚIE A NEWSLETTER-ULUI TEHNIC FRF.
PENTRU A TE ABONA, APASĂ BUTONUL DE MAI JOS: