Federația Română de Fotbal continuă, în luna noiembrie 2022, în parteneriat cu IPSO Football, sesiunile de curs dedicate Scouting-ului, în limba română, desfășurate online.
TEMATICĂ
Scouting pentru echipele de seniori (nivelul 4 în Scouting)
Organizat de Federația Română de Fotbal, prin ANF (Academia Națională de Fotbal), acest modul dedicat Scouting-ului pentru echipele de seniori își propune să ofere instrumente și resurse utile celor care activează în acest domeniu, și implicit cluburilor. Cursul reprezeintă nivelul 4 din ierarhia de formare a IPSO Football, după ce în precedentul sezon competițional, ANF a organizat cursul de Introducere în Scouting (nivelul 1 & 2) și cursul de Scouting pentru echipe de Juniori și Tineret (nivelul 3).
Partenerul educațional pentru aceste sesiuni este IPSO, International Professional Scouting Organisation, companie din Marea Britanie care a mai colaborat, de-a lungul timpului, cu Federația Poloneză de Fotbal, Federația Estonă de Fotbal, Millwall FC, Sunderland AF, Malmo FC sau Slavia Praga.
PUBLIC ȚINTĂ
Cursul explorează strategii și proceduri sofisticate de scouting care vor îmbunătăți orice antrenor, scouter, analist, manager, director tehnic și este un ajutor masiv pentru agenții de fotbal pentru evaluarea tânărului jucător. Fie că lucrezi într-un mediu profesionist sau amator, atât timp cât te implici în scouting-ul pentru prima echipă, acest curs îți va fi de ajutor.
DETALII CURS
Acest curs de Scouting reprezintă un program de 16 ore de învățare, detaliat și interactiv pentru specialiștii din jurul echipelor de seniori.
În acest curs, participanții vor învăța cum să abordeze cercetarea/analiza în fotbal, cu un accent specific pe scoutingul primei echipe și recrutarea jucătorilor.
Programul le permite participanților să împărtășească cunoștințe și experiențe cu alți scouteri, analiști, manageri, directori tehnici sau agenți. De asemenea, le va arăta cum funcționează cluburile de fotbal de la nivel mondial, atunci când lucrează în mediul de recrutare a primei echipe.
CALENDAR ÎNSCRIERI
- 17 octombrie – 1 noiembrie – doritorii se pot înscrie prin formularul de mai jos
- 2 noiembrie – afișare listă finală participanți
- 7 noiembrie – început curs
CALENDAR SESIUNI DE CURS
- LUNI, 7 noiembrie – 16.00-20.00
- MARȚI, 8 noiembrie – 16.00-20.00
- MIERCURI, 9 noiembrie – 16.00-20.00
- JOI, 10 noiembrie – 16.00-20.00
COST
Costul acestui curs este de 980 lei. Plata se va face în contul Academiei Naționale de Fotbal după anunțarea listei finale de participanți selectați.
Numărul de participanți este limitat la 30 pentru aceste workshop, aplicațiile urmând a fi selectate în baza răspunsurilor din formularul de înscriere. În cazul departajării, vor avea prioritate reprezentanții cluburilor afiliate FRF și cei care lucrează în departamentul de scouting al unui club, dar și motivația exprimată în formularul de înscriere.
ÎNSCRIERILE SUNT ÎNCHISE DATORITĂ ATINGERII NUMĂRULUI MAXIM DE PARTICIPANȚI
Academia Națională de Fotbal FRF (ANF) educă specialiștii și organizațiile sportive pentru a dezvolta în mod sustenabil fotbalul românesc. Lansată în 2021, ANF își propune să devină cel mai important livrator de programe educaționale în sport din România, furnizând un model organizațional pentru sportul local. Prin Academia Națională de Fotbal și platforma de e-learning Academia by FRF, Federația Română de Fotbal își propune să livreze cursuri destinate atât sportivilor și specialiștilor care lucrează direct cu aceștia, cât și profesioniștilor din afara terenului de joc, care se ocupă de managementul sportiv, marketing, voluntariat, șamd.
International Professional Scouting Organisation, IPSO, este o rețea internațională de scouting, concepută de scouteri, analiști și manageri experimentați, care lucrează în mod normal în cluburile din Premier League. Fondată în 2015, de către Colin Chambers și Kamil Potrykus, IPSO a plecat de la nevoia unor cercetări și analize cât mai aplicate în fotbal, pentru ca oricine dorește să se formeze în zona scouting-ului. După 7 ani de istoric, cunoștințele și experiența echipei, combinate cu o rețea globală de contacte, plasează IPSO într-o poziție excelentă pentru a reprezenta interesul profesional al scouterilor din întreaga lume. Mai multe AICI.