Curs Marketing Sportiv pentru cluburile profesioniste

După doi ani în care cursul de Engagement pentru cluburile profesioniste a avut loc online, în 2024 Academia Națională de Fotbal organizează o primă ediție în format fizic, la București, cu cei mai importanți experți din zona de marketing a cluburilor sportive.

Organizat de Federația Română de Fotbal, prin ANF cursul își propune să ofere instrumente și resurse utile cluburilor, pentru ca fotbalul românesc să devină din ce în ce mai vizibil, mai atractiv pentru sponsori și mai prezent în comunități și în relația directă cu fanii.

PUBLIC ȚINTĂ

Cursul este dedicat cluburilor profesioniste de fotbal din România, din Liga 1 și Liga 2 (36 de cluburi). Mai precis, această formare este construită pentru nevoile responsabililor de Marketing din cadrul acestor cluburi.

STRUCTURĂ CURS

Sesiunile de curs vor atinge următoarele subiecte:

  • Cum o să construiești o experiență de meci care să fie centrată pe fani?
  • Cum poți stimula engagementul offline și online?
  • Cum să construiești strategii de vânzări de bilete sau lansări de echipamente eficiente?
  • Cum se construiește o mascotă și cum o activezi, promovezi?
  • Care sunt criteriile de asociere pe care le au în vedere potențialii sponsori?
  • Cum găsești un insight bun și cum constuiești campanii care să te diferențieze?
  • Studii de caz pe campanii 360 de succes – bune practici
  • Workshop: integrarea metodei de design thinking în soluționarea nevoilor fanilor.

În prezentarea temelor de curs vor fi invitați reprezentanți ai sponsorilor pentru studii de caz cât mai concrete.

CALENDAR ÎNSCRIERI:

  • 29 ianuarie – 2 februarie – doritorii se pot înscrie prin formularul de mai jos
  • 2 februarie – anunțare listă scurtă de participanți selectați
  • 8 februarie – START curs

CALENDAR CURS:  

  • JOI, 8 februarie – 09.30-18.00 (cu 1 oră pauză de prânz)

LOCAȚIE

Întâlnirea va avea loc în format fizic, la București, la sediul Federației Române de Fotbal.
Kit-ul de participant și prânzul sunt incluse în costul de participare.

COST:

Costul acestui curs este de 680 lei. Plata se va face în contul Academiei Naționale de Fotbal după anunțarea listei finale de participanți selectați (începând cu 2 februarie 2024).

Numărul de participanți este limitat la 20. Vor avea prioritate reprezentanții cluburilor afiliate FRF care ocupă un rol de decizie în departamentele Marketing sau Comunicare, în organigrama unui club, iar aplicațiile vor a fi departajate în baza răspunsurilor din formularul de înscriere. Înscrierile sunt limitate la un participant din partea fiecărui club.

Alte noutăți