Fotbalul se citește: primele cărți marca FRF

Două volume noi despre visul fotbalului – de la Generația de Suflet la povestea unui copil care luptă pentru locul său într-o academie de elită

Benzile desenate ale Generației de suflet

În septembrie 2025, Federația Română de Fotbal a lansat oficial Editura FRF, un proiect editorial realizat în parteneriat cu Cărturești, care își propune să aducă mai aproape fotbalul și lectura, în special pentru tinerii pasionați de sport. Primele două titluri publicate oferă perspective diferite asupra universului fotbalului, dar transmit același mesaj: performanța începe cu visul, disciplina și pasiunea pentru joc.

Leo – drumul unui copil spre performanță

Cel de-al doilea titlu, „Academia”, semnat de T.Z. Layton, urmărește povestea unui tânăr jucător care visează să ajungă fotbalist profesionist. Personajul principal, Leo, un băiat de 12 ani dintr-un mic oraș, ajunge la selecția unei academii de elită din Anglia, unde concurează alături de sute de alți tineri pentru un loc în echipă. Romanul surprinde emoțiile, presiunea și sacrificiile care însoțesc drumul către performanță, dar și lecțiile despre prietenie, curaj și reziliență.

ACEST ARTICOL FACE PARTE DIN NUMĂRUL NOUĂ AL NEWSLETTER-ULUI TEHNIC FRF.

PENTRU A TE ABONA, APASĂ BUTONUL DE MAI JOS:

Alte noutăți