Curs Team Management, ediția septembrie 2026

Academia Națională de Fotbal dă startul calendarului educațional ANF 2026-2027 prin organizarea unei noi ediții a cursului Team Management, care se va desfășura în format fizic, în perioada 2-3 septembrie 2026 în București.

Conceput ca o experiență de învățare modernă și interactivă, cursul aduce un format actualizat, cu accent pe aplicabilitate practică, schimb de experiență și exemple concrete din activitatea de zi cu zi a cluburilor de fotbal. 

Participanții vor avea oportunitatea de a interacționa cu profesioniști din domeniu și de a explora provocările reale ale rolului de Team Manager într-un club modern. Programul va aborda teme precum rolul și poziționarea Team Managerului în cadrul unui club, organizarea și coordonarea activității echipei, project management, planificare financiară, relația cu celelalte departamente ale clubului, comunicare, negociere, managementul timpului, integritate și cunoașterea regulamentelor fotbalistice.

Cursanții vor avea acces la experiența unor profesioniști care activează în structurile de top ale fotbalului românesc, printre care Cătălin Gheorghiu (Team Manager al Echipei Naționale a României), Vlad Munteanu (Director Sportiv FRF), Alexandru Deaconu (Manager în cadrul departamentul de arbitri FRF), Virgil Pascu (Integrity Officer FRF), George Ștucan (Social Media Manager Echipa Națională) și Raul Șandru (Coordonator Dep. Comericial), alături de invitați speciali din fotbalul de performanță. Prin exemple practice, studii de caz și sesiuni interactive, aceștia vor oferi participanților o perspectivă aplicată asupra rolului de Team Manager într-un club modern.

  • 10-16 august – doritorii se pot înscrie prin formularul de pe anf.frf.ro
  • 19 august – anunțare listă scurtă de participanți selectați
  • 19-21 august – trimiterea dovezii plății cursului
  • 24 august – primirea mail-ului cu toate detaliile logistice
  • 2-3 septembrie – desfășurare curs
  • MIERCURI, 2 SEPTEMBRIE – 09.00-18.00
  • JOI, 3 SEPTEMBRIE – 09.00-18.00

Costul acestui curs este de 2.000 de lei. Plata se va face în contul Academiei Naționale de Fotbal după anunțarea listei finale de participanți selectați. 
Numărul de participanți este limitat la 25, aplicațiile urmând a fi selectate în baza răspunsurilor din formularul de înscriere.
Vor avea prioritate în departajarea candidaților cei care ocupă deja poziția de Team Manager în cadrul unui club.

Alte noutăți