Management în fotbalul feminin

Federația Română de Fotbal organizează în 10-12 aprilie 2023, prin Academia Națională de Fotbal, primul curs dedicat exclusiv Managementului în fotbalul feminin.

Acest program este parte din demersul FRF de a atinge obiectivele stabilite în prima Strategie pentru Dezvoltarea Fotbalului Feminin, pentru perioada 2021-2026.

Cursul a fost conceput pentru a oferi decidenților din cadrul cluburilor de fotbal feminin din România instrumentele necesare de management pentru a avansa și dezvolta cluburile pe care le conduc, pentru a înțelege dinamica relațiilor cu jucătoarele, comunitatea și fanii, și pentru a crește performanțele echipei.

Programul se va desfășura timp de 3 zile consecutive, în București.

PUBLIC ȚINTĂ

Acest curs este organizat exclusiv pentru Președinții sau decidenții de la cluburile de fotbal feminin (sau cu secții de fotbal feminin) din cele 3 ligi din România sau de la cluburile de copii și juniori cu activitate în fotbalul feminin.

STRUCTURĂ PROGRAM

Sesiunile de curs vor acoperi următoarele zone :

  • Fotbalul feminin în context european
  • Management strategic
  • Marketing & branding în fotbal
  • Comunicare și storytelling
  • Impactul echipei în comunitate
  • Introducere în Project Management
  • Organizarea prin proiecte și etapele proiectelor
  • Instrumente și tehnici de Project Management
  • Leadership și atragerea talentelor

CALENDAR & ORGANIZARE

  • LUNI, 10 aprilie – 09.30-17.00
  • MARȚI, 11 aprilie – 09.00-17.00
  • MIERCURI, 12 aprilie – 09.00-13.00

Participarea include cazarea tuturor cursanților în București iar check-in-ul se va putea face încă de duminică, 9 aprilie.

CALENDAR ÎNSCRIERI:

  • 24 martie-5 aprilie – doritorii se pot înscrie prin formularul de mai jos
  • 5 aprilie – anunțare listă finală participanți selectați
  • 10 aprilie – START program

COST:

Costul pentru fiecare participant în acest program este de 2750 de lei, dar Federația Română de Fotbal va subvenționa 2000 de lei din suma de participare pentru cluburile afiliate. Așadar, costul final pentru cluburile afiliate FRF este de 750 lei.
Pachetul include:

  • Cazare 3 nopți la hotel (locația va fi comunicată ulterior)
  • Mic dejun, prânz, cină
  • Kit-ul de participant
  • Materialele de curs
  • Invitații la meci amical România – Maroc (Arcul de Triumf)

Numărul de participanți este limitat la 20 pentru acest program (maxim 1 participant din partea fiecărui club de fotbal feminin), aplicațiile urmând a fi selectate în baza răspunsurilor din formularul de înscriere legate de motivația de participare.

Vrei să fii parte din prima ediție a acestui program de Management pentru Fotbalul Feminin?
Completează formularul de mai jos:

Alte noutăți