Curs Marketing Sportiv 360°: Strategie, Inovație și Fan Engagement, 16-17 iunie 2026

Organizat de Federația Română de Fotbal, prin ANF (Academia Națională de Fotbal), pentru al patrulea an, cursul reprezintă prima inițiativă din România care conectează cluburile din primele eșaloane la standardele internaționale de marketing, fan engagement și inovație, oferind managerilor de marketing instrumente concrete si studii de caz de succes.

PUBLIC ȚINTĂ

Cursul se adresează responsabililor de marketing de la cluburile din Liga 1 și Liga 2.

CURSUL ACOPERĂ URMĂTOARELE TEMATICI:

  • Care sunt ultimele tendințe în marketingul sportiv și cum le integrăm în activitățile specifice?
  • Cum folosim datele în construcția strategiei de brand?
  • Ce presupune un supporter journey complet și cum îl construiești?
  • Cum poți stimula engagementul offline și online?
  • Cum construiești o experiență de meci 360°?
  • Cum stabilești și amplifici parteneriatele media?
  • Care sunt datele relevante de urmărit în relația cu sponsorii și/sau pentru a atrage noi parteneriate?
  • Relația cu partenerii comerciali și amplificarea inițiativelor
  • Strategii de vânzare și campanii centrate pe nevoile fanilor
  • Inovație și elemente care te pot diferenția
  • Atlético de Madrid – de la underdog la brand global: campanii și insighturi
  • Campania de marketing EURO 2024 – fan engagement și principii de construcție

Pentru aprofundarea temelor, sesiunile vor include și exerciții practice individuale și de grup.

LECTORI

Cursul este construit și livrat de Iulia Niculae-Cuciurean – Head of Marketing al Federației Române de Fotbal. Cu 19 ani de experiență în marketing și comunicare, Iulia conduce din 2016 departamentul de marketing al Federației Române de Fotbal, unde a coordonat campanii premiate la nivel internațional și proiecte de fan engagement.

În prezent, gestionează un portofoliu de peste 60 de produse sportive, relația cu 31 de parteneri comerciali și alți stakeholderi media, alături de o echipă de 5 brand manageri. De-a lungul timpului, Iulia a fost implicată în șapte turnee europene, fiind responsabilă de campaniile de marketing și fan engagement pentru participarea naționalelor României la turneele desfășurate în străinătate sau de campaniile de promovare a turneelor EURO derulate în România.

Alături de Iulia, participanții vor avea ocazia să aprofundeze temele prin contribuția unor invitați speciali:

  • Itzel Regalado Cabrera – Head of Revenue Marketing la Atlético de Madrid. Itzel are o experiență de 15 ani în domeniu, iar în prezent coordonează inițiative axate pe engagementul fanilor, creșterea veniturilor și dezvoltarea unor experiențe inovatoare care consolidează relația dintre club și suporteri.
  • Andrei Angelescu – Data & Insights Manager, Federația Română de Fotbal. Andrei are peste 6 ani de experiență în analiza sportivă, colaborând cu FIFA, UEFA, federații naționale și cluburi din top 5 ligi europene.

CALENDAR ÎNSCRIERI:

  • 3-9 iunie – doritorii se pot înscrie prin formularul de mai jos
  • 10 iunie – anunțare listă scurtă de participanți selectați
  • 10-11 iunie – trimiterea dovezii plății cursului
  • 12 iunie – primirea mail-ului cu toate detaliile logistice
  • 16-17 iunie – desfășurare curs

CALENDAR SESIUNI DE CURS:

  • MARȚI, 16 IUNIE – 10.00 – 17.00
  • MIERCURI, 17 IUNIE – 10.00-17.00

În cele 2 zile sunt asigurate mesele de PRÂNZ și 2 coffee breaks/zi.
Cursul va fi organizat în întregime FIZIC, la o locație din București.

COST:

Costul acestui curs este de 1950 de lei. Plata se va face în contul Academiei Naționale de Fotbal după anunțarea listei finale de participanți selectați. 
Numărul de participanți este limitat la 20, aplicațiile urmând a fi selectate în baza răspunsurilor din formularul de înscriere.

Alte noutăți

Curs Team Management, ediția 2026

Curs Team Management, ediția 2026

Organizat pentru a șasea oară consecutiv, cursul de Team Management este cel mai longeviv și cel mai popular curs din calendarul educațional al FRF. Gândit de Federația Română de Fotbal, și livrat prin ANF (Academia...