Fotbalul este singurul sport în care jucătorii lovesc în mod intenționat mingea cu capul. Fiind chiar unul dintre procedeele tehnice de joc, acesta nu doar că se produce frecvent în timpul meciurilor, ci se antrenează încă din perioada junioratului. Numărul mare de loviri ale balonului cu o parte atât de sensibilă a corpului a făcut ca, în timp, specialiștii să se întrebe dacă jucarea mingii cu capul este sigură pentru sportivi (mai ales cei tineri)?
Pentru a răspunde la această întrebare au fost efectuate mai multe studii. Momentan, niciunul nu a demonstrat o legătură directă între lovirea mingii cu capul și afectarea în vreun mod a structurii sau funcției cerebrale.
Variantele de testare moderne cuprind porți și celule, softuri în spate care să înmagazineze date și să ofere feedback. Totul făcut însă în cea mai mare parte pe distanțe liniare. Fotbalul nu este însă cursă atletică.
Unul dintre aceste studii a fost finanțat de UEFA și condus de prof. dr. Tim Meyer la Saarland University în Germania. Studiul a cuprins grupe de juniori de diverse vârste (băieți și fete) din 8 țări europene (Olanda, Anglia, Spania, Italia, Germania, Grecia, Danemarca și România). Cercetarea s-a desfășurat între 2017-2019, iar studiul a fost publicat în Scandinavian Journal of Sports Medicine în 2020 (vezi link mai jos) și a urmărit frecvența cu care jucătorii lovesc cu capul sau sunt loviți cu mingi în cap pe parcursul antrenamentelor, dar și al meciurilor.
Se observă diferențe între țări, între categoriile de vârstă incluse, dar concluziile nu conduc la o conexiune între lovirea mingii cu capul și probleme neurologice ulterioare (cât au fost urmăriți subiecții). Chiar și comoțiile înregistrate, survenite preponderent în timpul meciurilor, nu sunt grave și nici frecvente. Efectele acestora pe termen lung nu au putut fi cercetate.
https://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/sms.13694
Cu toate acestea, comoțiile în fotbal au fost în interesul celor de la UEFA de mult timp. Pentru a putea scădea numărul acestora (pe un termen mai scurt) au fost făcute recomandări arbitrilor de a sancționa mai sever lovirea cu cotul.
Pentru ceea ce înseamnă un termen mai lung, UEFA a publicat în 2020 un set de recomandări privind lovirea mingii cu capul ( vezi link mai jos) la nivelul juniorilor, cum ar fi: alegerea corectă a dimensiunii și presiunii mingiilor, alegerea momentului în care se dezvoltă această tehnică, întărirea musculaturii gâtului, precum și recunoașterea simptomelor unei comoții pentru a putea extrage jucătorul de pe teren în această situație. Mai mult decât atât, decizia de a scoate un jucător de pe teren în urma unei lovituri la cap este a medicului (cadrului medical care acorda asistența la acel meci) și nu a jucătorului, antrenorului sau arbitrului!
ACEST ARTICOL FACE PARTE DIN PRIMA EDIȚIE A NEWSLETTER-ULUI TEHNIC FRF.
PENTRU A TE ABONA, APASĂ BUTONUL DE MAI JOS: