Un culoar de alergare, un copil la un capăt și un profesor la celălalt. Primul stă cu ochii țintă spre cel de al doilea, poziționat la 50 de metri distanță. Un steguleț ridicat în mâna antrenorului e semnalul că va începe sprintul. Eventual, însoțit de un fluier scurt. Apoi, totul e evaluat de cronometrul din mâna dascălului aflat la linia de sosire.
Cam așa se verifica viteza jucătorului la mijlocul secolului trecut. În decenii întregi de evoluție a fotbalului, testările au ținut și ele pasul, ajungând ca, în ziua de azi, decizia antrenorului de a apăsa butonul de start și finiș al cronometrului manual să fie înlocuită de celulele foto.
Variantele de testare moderne cuprind porți și celule, softuri în spate care să înmagazineze date și să ofere feedback. Totul făcut însă în cea mai mare parte pe distanțe liniare. Fotbalul nu este însă cursă atletică.
Studiile arată că 85% din sprinturile din fotbal implică o schimbare de direcție. În medie, un jucător face în jur de 700 de schimbări de direcție pe meci.
75% dintre goluri sunt marcate ca urmare directă a unei schimbări de direcție, iar 60% dintre goluri fiind precedate de un sprint.
Plecând de la aceste realități evidențiate de studii, testarea specifică a făcut pași înainte tocmai pentru a identifica date cât mai apropiate de cele rezultate din situațiile reale de joc.
Tehnologia patentată, avansată și validată a senzorilor 3D permite o nouă generație de teste de performanță. Unul dintre ele este cel realizat de compania suedeză Photonsport. Noutatea este dată de posibilitatea de a testa schimbarea direcției și agilitatea.
Sunt indicatori pe care îi puteam obține și cu altă aparatură specifică:
- Capacitatea jucătorului de a accelera
- Capacitatea jucătorului de a decelera,
- Detectarea vitezei maxime a jucătorului
- Măsurarea distanțelor parcurse în diferite zone de viteză,
Dar, prin noile tehnologii aplicate, de acum putem vorbi și despre alți termeni ce pot fi măsurați precum:
- Simetria între tăieturile din stânga și din dreapta
- Deficiența între sprinturile la stânga, la dreapta și liniare
În urma acestei testări se pot accesa informații despre simetrie, capacitatea de a schimba direcția, viteza maximă, profilul forță-viteză și multe altele. Mai mult decât atât, toate se pot realiza instantaneu.
De asemenea, se poate urmări progresul jucătorilor de-a lungul timpului, se pot identifica valorile iesite din tipare și se poate compara/evalua performanța față de alții.
Curbele de sprint ne pot da informații detaliate despre modul în care jucătorii performează în timpul sprinturilor, indiferent dacă este drept sau cu o schimbare de direcție. Cu 60 de puncte de date pe secundă (comparabil cu utilizarea a 300 de porți foto pe un sprint de 30 de metri) obții curbe cu rezoluție înaltă, permițându-ți să te aprofundezi în analiză sau să compari jucătorii din interiorul și din afara echipei.
Noua modalitate de testare a fost prezentată la Praga, în noiembrie anul trecut, la întâlnirea preparatorilor fizici europeni. Aceasta a fost o acțiune organizată de UEFA, cu scopul inițierii cursurilor de preparatori Licenta UEFA A și B.
Pentru cei interesați de noua modalitate de testare, mai multe detalii se pot găsi AICI.
ACEST ARTICOL FACE PARTE DIN PRIMA EDIȚIE A NEWSLETTER-ULUI TEHNIC FRF.
PENTRU A TE ABONA, APASĂ BUTONUL DE MAI JOS: