Federația Română de Fotbal organizează în acest sezon competițional o serie de ateliere despre suportul mental care trebuie acordat tinerilor fotbaliști. Luna IANUARIE găzduiește primul atelier din acest an.
Alături de antrenori, părinții sunt cel mai important suport al sportivilor în drumul loc către înalta performanță și construirea unei cariere de succes. Care este cel mai eficient mod prin care părinții pot colabora cu antrenorii în dezvoltarea copilului? La ce ar trebui să fie atenți când vine vorba de educația sportivilor?
Livrat prin ANF (Academia Națională de Fotbal), acest atelier este parte dintr-o serie de întâlniri care vor detalia diverse moduri de suport mental pentru tinerii sportivi.
TEMATICĂ
Cum putem îmbina școala și fotbalul într-o manieră sănătoasă?
LUNI, 22 ianuarie, 17.00-20.00
PUBLIC ȚINTĂ
Atelierul este dedicat părinților implicați, care vor să aibă o contribuție pozitivă în viața sportivului.
Pentru acest atelier nu este deosebit de importantă vârsta copilului ci mai degrabă, anii de când practică fotbalul. Astfel, părinții care au un copil care practică de mai mult de cinci ani (+5 ani de experiență în sport) fotbalul vor beneficia în mod deosebit de participarea la acest atelier.
STRUCTURĂ CURS
- Cum pot să îmi ajut copilul să își planifice timpul eficient?
- Cât de des este sănătos pentru copilul meu să participe în competiții? Dar să lipsească de la școală?
- Vine un moment în care trebuie să aleagă între sport și școală?
- Ce pot face sportivii atunci când lipsesc câteva zile de la școală pentru a recupera cât mai eficient?
- Cum putem prioritiza alternativ școala și antrenamentele?
LECTOR
Cursul este construit și livrat de către Dr. Andrada Vincze, specialist în psihologie sportivă aplicată (acreditare oferită de Federatia Europeană de Psihologie Sportivă) și cercetător al Institutului de Cercetare al Universității București.
O categorie importantă din clienții săi o constituie sportivii de performanță de toate vârstele, incluzând un număr substanțial de sportivi din loturile olimpice sau din primele ligi din întreaga Europă. De asemenea, între 2017 și 2018 a fost psihologul Echipei Naționale de Fotbal – Tineret a României. Andrada este fondator la Happy Champions, o platformă prin care livrează ateliere părinților sportivilor pentru a facilita performanța și bunăstarea sportivilor.
CALENDAR ÎNSCRIERI:
- 12-19 ianuarie – doritorii se pot înscrie prin formularul de mai jos
- 19 ianuarie – anunțare listă scurtă de participanți selectați
- 22 ianuarie – start atelier – 17.00-20.00
Cursul va fi organizat în întregime ONLINE, prin platforma ZOOM, pentru a permite accesul mai ușor la această formare pentru părinți din toată țara.
COST:
Costul acestui curs este de 150 de lei. Plata se va face în contul Academiei Naționale de Fotbal după anunțarea listei finale de participanți selectați (din 19 ianuarie).
IMPORTANT – Numărul de participanți este limitat la 30, aplicațiile urmând a fi selectate în baza răspunsurilor din formularul de înscriere legate de motivația de participare. Ne propunem un atelier interactiv, în care să avem un dialog cu participanții, de aceea preferăm un grup mic de participanți, pentru a nu altera calitatea procesului.
CE TEMATICI URMEAZĂ ÎN CALENDARUL DE ATELIERE PENTRU PĂRINȚI?
- 19 februarie – Cum discutăm despre eșec și succes cu tinerii sportivi?
- 18 martie – Cum dezvoltăm o relație optimă cu antrenorul sportivului?
- 22 aprilie – Cum pregătim copilul pentru perioadele de tranziție? (de la o echipă la alta, de la o categorie la alta)
- 13 mai – Cum oferim suportul moral unui sportiv accidentat?